Nu am urmat un master ca toti studentii imediat dupa ce am terminat facultatea, dar a fost mai bine asa pentru mine deoarece atunci cand am terminat facultatea eram foarte derutata pe ce drum al carierei sa apuc. Am inceput un master la diferenta de 6 ani fata de terminarea facultatii, timp in care am muncit si am inceput sa-mi cladesc o cariera in IT.
Sincer, am tinut foarte mult sa urmez un master la Facultatea de Cibernetica, Statistica si Informatica Economica din cadrul ASE-ului deoarece eu lucram in IT, dar nu aveam o facultate de specialitate urmata. Dupa ce am studiat oferta de programe de masterat din cadrul acestei facultati, m-am decis la Masterul SIMPRE - Sisteme informatice pentru managementul proceselor si resurselor economice-.
Ce m-a impresionat foarte tare este ca SIMPRE este o poarta de lansare pentru studentii care vor sa intre in industria IT (bineinteles, eu nu ma mai incadram la aceasta categorie deoarece posturile oferite erau doar de juniori si internship) si mi-am dat seama ce s-au schimbat mult lucrurile in ultimii 6 ani de cand terminasem eu facultatea. S-au perindat de-a lungul timpului firme cu nume mari care prezentau ofertele si beneficiiile de a lucra in cadrul lor si mi-am dat seama ca doar daca nu vroiai nu erai recrutat, la cate job-uri scoase au fost.
Masterul este dedicat mai mult solutiilor informatice de tip ERP si la multe discipline au venit chiar consultanti SAP sau Navision ca sa ne prezinte module din ERP-ul respectiv. Acest lucru ar fi fost o idee buna daca era si pusa in practica corespunzator, dar din pacate au fost trimisi niste consultanti destul de plictisiti sau fara chef care faceau o prezentare seaca a modului de utilizare a aplicatiei, de parca noi, studentii de la master, am fi vrut sa devenim utilizatori ERP. Nu, noi vroiam sa devenim dezvoltatori sau consultanti si ne asteptam sa ne pregateasca pentru ce trebuie sa faca un consultant, nu cum o sa utilizeze un functionar aplicatia pentru care sunt manuale de utilizare destul de complexe. Din pacate si la examen trebuia sa invatam de pe manualele de utilizare, care din punctul meu de vedere nu se invata pe de rost, ci ar fi trebuit examen practic la calculator.
Trecand peste acest subiect, au fost predate si limbaje de programare cum ar fi ASP.NET, Java, Abap, s-au facut si Baze de date, Management de Proiect, CRM, BI si altele (cine e interesat poate intra pe www.simpre.ase.ro unde este afisata programa)
Din punct de vedere al studentului, a fost un master lejer cu ore seara, dupa 18:00, si uneori sambata cu examene din 2 in 2 saptamani, deci nu a existat sesiune de examene normala de doua ori pe an, ci au fost sustinute pe parcurs. Acest lucru a fost un lucru bun, dar si stresant cand simteam ca nu am deloc o perioada de relax deoarece urma alt examen.
Adevarul este ca mi-a fost greu sa ajung la toate seminariile si cursurile, deoarece e mai greu de plecat de la serviciu la 18:00. Si daca as fi plecat la 18:00 tot ajungeam la 18:45 ceea ce inseamna ca intarziam, dar au fost putine cursuri la care s-a facut prezenta, pe principiul cine vrea invata, cine nu, nu il obligam.
Urmeaza sa am disertatia in iunei 2013, iar acum teoretic sunt in perioada de practica, dar bineinteles ca am dus o adeverinta de la munca ca si cum as face practica unde lucrez. Pentru studentii care nu lucrau, propunea Facultatea niste firme unde sa-i distribuie la practica.
Per ansamblu, a fost un master frumos si mi s-a parut mult mai usor deoarece stiam multe lucruri din practica, dar am invatat si lucruri noi. Pe viitor am inteles ca SIMPRE va fi predat doar in Limba Engleza.
joi, 21 martie 2013
luni, 4 martie 2013
Job sau pasiune?
Am in jurul meu oameni pe care pot sa-i impart in 3 categorii:
1. Cei care au o datorie sa se duca la job pentru bani sau alte beneficii, dar nu sunt fericiti cu job-ul lor sau cu activitatile pe care le indeplinesc la munca
2. Cei care fac cu placere ceea ce fac, castiga bine si sunt multumiti cu job-ul lor, dar nu este pasiune
3. Si cei care si-au ascultat vocea inimii si au ales sa se dedice in totalitate pasiunii lor
Cunoscand oameni din toate aceste categorii mi-am dat seama ca cei care fac cu pasiune ceea ce fac sunt cei mai fericiti si nu asteapta in fiecare saptamana sa se faca vineri pentru a pleca in w-end. Chiar de curand am cunoscut pe cineva care de mai bine de 10 ani castiga bani de pe urma pasiunii pe care o avea si am intrebat cu multa curiozitate: " Cum este? Nu este greu sa muncesti in w-enduri sau sa te trezesti la ore imposibile?", insa am primit un raspuns care m-a pus pe ganduri si m-a determinat sa scriu aceasta postare :"Nu am simtit ca am muncit nici macar o ora in viata mea, ceea ce fac este din pasiune si imi aduce fericirea!"
Tot in aceasta categorie se incadreaza si o prietena de a mea care a urmat niste pasi relevanti, bine ghidati de familie si prieteni, pentru a-si construi o cariera de "succes", cum spunem noi: facultate, master, job bun in banca. Insa a venit momentul in care a spus stop pentru a-si urma visul de mica si a renuntat la acest drum spre uimirea tuturor. La inceput toti eram sceptici (mai ales eu!), insa acum, dupa 3 ani de zile, vad ca este fericita, ii merge bine, este in ascensiune si cel mai important: castiga bani din pasiunea pe care o are. Nu zic, a fost greu la inceput, au fost niste hopuri, dar daca iti doresti cu adevarat ceva atunci totul este posibil.
Si acum vine intrebarea: eu in ce categorie sunt?:) Bineinteles, daca eram in a treia categorie as fi strigat in gura mare de la inceput ca da, si eu sunt printre cei pentru care munca reprezinta pasiune, dar din pacate nu, nu sunt printre aceia. Nu sunt nici la distanta foarte mare totusi, sunt in categoria in care imi place foarte mult ceea ce fac, fac o munca dinamica si provocatoare care imi aduce beneficii morale si materiale suficiente incat sa fiu multumita cu mine si cu jobul meu.
Insa nu am cum sa nu ma intreb: Oare cum ar fi fost sa fac ceea ce ma pasioneaza cu adevarat?:)
Chiar daca nu o sa ajung pana acolo, macar vreau sa fac ceva in sesnsul acesta, pasi mici la inceput si poate.... cine stie mai incolo?....:)
1. Cei care au o datorie sa se duca la job pentru bani sau alte beneficii, dar nu sunt fericiti cu job-ul lor sau cu activitatile pe care le indeplinesc la munca
2. Cei care fac cu placere ceea ce fac, castiga bine si sunt multumiti cu job-ul lor, dar nu este pasiune
3. Si cei care si-au ascultat vocea inimii si au ales sa se dedice in totalitate pasiunii lor
Cunoscand oameni din toate aceste categorii mi-am dat seama ca cei care fac cu pasiune ceea ce fac sunt cei mai fericiti si nu asteapta in fiecare saptamana sa se faca vineri pentru a pleca in w-end. Chiar de curand am cunoscut pe cineva care de mai bine de 10 ani castiga bani de pe urma pasiunii pe care o avea si am intrebat cu multa curiozitate: " Cum este? Nu este greu sa muncesti in w-enduri sau sa te trezesti la ore imposibile?", insa am primit un raspuns care m-a pus pe ganduri si m-a determinat sa scriu aceasta postare :"Nu am simtit ca am muncit nici macar o ora in viata mea, ceea ce fac este din pasiune si imi aduce fericirea!"
Tot in aceasta categorie se incadreaza si o prietena de a mea care a urmat niste pasi relevanti, bine ghidati de familie si prieteni, pentru a-si construi o cariera de "succes", cum spunem noi: facultate, master, job bun in banca. Insa a venit momentul in care a spus stop pentru a-si urma visul de mica si a renuntat la acest drum spre uimirea tuturor. La inceput toti eram sceptici (mai ales eu!), insa acum, dupa 3 ani de zile, vad ca este fericita, ii merge bine, este in ascensiune si cel mai important: castiga bani din pasiunea pe care o are. Nu zic, a fost greu la inceput, au fost niste hopuri, dar daca iti doresti cu adevarat ceva atunci totul este posibil.
Si acum vine intrebarea: eu in ce categorie sunt?:) Bineinteles, daca eram in a treia categorie as fi strigat in gura mare de la inceput ca da, si eu sunt printre cei pentru care munca reprezinta pasiune, dar din pacate nu, nu sunt printre aceia. Nu sunt nici la distanta foarte mare totusi, sunt in categoria in care imi place foarte mult ceea ce fac, fac o munca dinamica si provocatoare care imi aduce beneficii morale si materiale suficiente incat sa fiu multumita cu mine si cu jobul meu.
Insa nu am cum sa nu ma intreb: Oare cum ar fi fost sa fac ceea ce ma pasioneaza cu adevarat?:)
Chiar daca nu o sa ajung pana acolo, macar vreau sa fac ceva in sesnsul acesta, pasi mici la inceput si poate.... cine stie mai incolo?....:)
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)